Cum să ai răcoare la purtător
Cu căldura ne-am obişnuit deja. Cu faptul că tre' să fie cald, căci cu zilele caniculare e mai greu să te obişnuieşti.
Încă nu a trecut vara şi am ajuns la concluzia că nu mai e nevoie să las transpiraţia să plece din mine în hainele mele, mai ales atunci când nu fac nimic. Da, mai sunt şi momente de alea. Tocmai de aceea mi-am cumpărat un ventilator USB.
Deşi nu l-am conectat încă la portul USB 2 de la calculator, l-am testat folosind încărcătorul de 5V/1A de la smartphone. Merge brici, însă mie nu-mi place să stau lângă priză... chiar dacă priza are nu una, ci două găuri. Hai să le zicem orificii! :)
Tocmai de aceea am conectat ventilatorul USB la acumulatorul universal extern despre care vă spuneam aici.
Şi uite aşa am reuşit să am răcoare portabilă, să-i spun aşa. La o distanţă de 40 de centimetri de mine face destul vânt încât să nu-mi fie atât de cald. Dacă îl ţin mai aproape, îşi atinge scopul şi mai bine, dar nu face chiar bine la ochi.
De consumat, consumă foarte puţin. Motoraşul e de 3,5 W, deci vă daţi seama că nu e moară de vânt sau eoliană. Elicea are diametrul de aproximativ 10 centimetri şi are patru pale. După ce opresc ventilatorul USB de la butonul on-off din spatele acestuia, elicea nu se opreşte brusc, ci îi mai ia aproximativ şapte secunde până se opreşte de tot.
Aşadar, i-am găsit acumulatorului extern o companie ce să tragă de el, până nu mai pot amândoi. Nici ventilatorul, nici acumulatorul.
