Care operator e mai bun?
Întotdeauna, dar absolut întotdeauna, când vine vorba de operatori de telefonie mobilă, de internet, de găzduire web sau de orice alt serviciu, părerile sunt împărțite.
Asta pentru că nu în toate zonele există aceeași acoperire și nu toți am avut aceeași experiență cu diferiți oameni și serviciile oferite de aceștia.
În partea de nord a țării predomină Orange ca operator de telefonie mobilă. Majoritatea celor pe care îi știu sunt pe Orange, iar câțiva sunt pe Digi, care Digi a încercat să acopere zone pe care Orange și ceilalți doi (Vodafone și Telekom Mobile) nu reușesc și nu și-au dat interesul să le acopere.
Dintre localitățile din jurul orașului Siret, cel mai slab acoperită de semnal de telefonie mobilă este comuna Mușenița. Doar în satul Vășcăuți (să trăiți!) au pus cei de la Digi un stâlp și au acoperit cu semnal o parte din sat, unde semnalul celorlalți operatori e slab spre deloc.
Dacă ieșim din sate și mergem la municipiu, găsim 5G. Orange se laudă că a acoperit cu semnal 5G întreg municipiul Suceava, iar de curând, 5G e și în Botoșani. Adevărul că interesul de a acoperi cu semnal orașele mai mari este de înțeles. Acolo oamenii au mai mulți bani, își fac mai multe abonamente și sunt mai afectați când serviciile nu funcționează așa cum trebuie sau așa cum își doresc ei.
La sate, pentru Tik Tok, merge și 4G. Numai să fie.
